Mistreţii nu-i mai prinzi


MISTREŢII NU-I MAI PRINZI:

În editorialul domnului profesor Nicolae Manolescu, “Timpul rebuturilor,” România literară nr. 50/2020, autorul instrumentează titlul unei nuvele de Ştefan Bănulescu, “Mistreţii erau blânzi” –  publicată pentru prima dată în Gazeta literară, an XI, nr. 2 (512), 9 ianuarie 1964, p. 4-5 – în războaiele sale cu critica literară practicată de “Paul Cernat si compania” (ceea ce sună a şcoala doctorală a domnului profesor Eugen Simion) şi cu multe altele care îmi scapă, nefiind critic de meserie:

“Ușa întredeschisă cândva este acum dată în lături și pentru toată lumea. Oaspeții nedoriți se comportă ca o hoardă de tătari culturali. Am creditat și eu destui dintre ei. Doar că pe vremea mea mistreții erau blânzi. Mai toți colegii mei mai tineri au însă pe conștiință câțiva mistreți de tip nou, pe care i-au flatarisit la debut.”

Domnul conferenţiar Paul Cernat a dat replică într-o postare publică pe Facebook (11 decembrie 2020), cu relevanţă directă la subiect, care, din nou, nu e specialitatea mea:

Sfârşitul editorialului este însă apocaliptic, cam ca înmormântarea copilului în satul inundat din nuvela “Mistreţii erau blânzi” de Ştefan Bănulescu, reîntoarsă în bazinul folcloric la grămadă cu romanul Moromeţii al lui Marin Preda:

“Să nu-și facă iluzii Paul Cernat și compania că, dacă generația mea se duce, vor avea cine știe ce câștiguri odată rămași singuri pe lumea literară. Nu sunt departe de a fi luați ei înșiși de valul de veleitarism. Nici pentru ei timpul rebuturilor nu mai are răbdare.”

Vor fi nevoiţi să se consoleze cu romanul Cartea Milionarului, de Ştefan Bănulescu, ediţie revăzută şi adăugită. Fiindcă continuarea nuvelei “Mistreţii erau blânzi,” nuvela “Condrat,” de acelaşi autor, a apărut demult în altă parte.

Sau, cum ar zice Ştefan Bănulescu, “Ciudata vizită a omului venit să ceară fraze cu împrumut” – eseu apărut pentru prima dată în România literară (asta-i culmea!), an VI, nr. 35, 30 august 1973 (subsemnata împlinisem aproape două luni!), p. 12-13, rubrica “Scrisori provinciale”:

  • „Am venit – îmi zice prietenul pe un ton pe cât de rece pe atât de serios – am venit să îmi dai nişte fraze cu împrumut. Nişte fraze care nu ţi-au folosit la paginile publicate. Atât. Pentru că eu nu mai am. Sunt istovit. Am consumat, în meseria mea de gazetar, până şi poncifele la ultima lor coajă. Nu-ţi cer idei împrumut. Asta-i altă poveste. Îmi trebuie deocamdată fraze cu împrumut, înţelegi, nişte fraze muncite din greu, dacă ai şi dacă nu le foloseşti. Adică, nişte fraze normale. Care să aibă un ritm omenesc, inspiraţie şi respiraţie, aparat circulator, inimă şi ficaţi. Eu mi-am cheltuit resursele verbale care aveau virtuţi cuviincioase pentru tipar. Şi apoi, m-am contagiat, cum spuneai mai sus. Scriu tot mai mult într-un limbaj de vinilin. Deşi sunt om trecut şi prin ciur şi prin dârmon, nu ştiu cum m-am lăsat prins de cuvântul sucit, răsucit şi stors de lucruri şi fiinţe. Mai bine că nu m-ai citit în ultimul timp. E drept, nici eu nu te prea citesc, ca să-ţi mărturisesc sincer, dar m-am gândit că poate eşti un om cu scris greu, elaborat. De asta am nevoie, de asta am venit. Poate că dumitale, tot scriind şi rescriind, tăind, ţi-au rămas câteva fraze nefolosite sau mai multe. Dă-mi-le cu împrumut. Dacă eşti din aceia care pentru două pagini scrise fac câte patru-cinci ciorne, nu ştiu sigur asta, dar sper, poate ţi-a ramas ceva pe dinafară. Cu câteva fraze muncite aş fi salvat, m-aş revigora, aş trage din ele aer ozonat şi scrisul meu ar începe iarăşi să…”

Evident, nimănui nu-i place când legatarii cer ca autorul lor să fie creditat, şi nu anexat, şi redactorii şi editorii care i-au cunoscut de mici copii au să înceapă iarăşi să…

Doar că, în condiţiile în care Cronicarul de la România literară la rubrica “Ochiul magic” deja a tratat opera domnului conferenţiar Radu Vancu, ca şi creaţia poetului Claudiu Komartin, drept rebut (România literară nr. 51-52/2019, https://romanialiterara.com/2019/12/rebut-5/), asta înseamnă că noi ceilalţi, infantili sau nu, vom fi înregimentaţi automat într-o ilustră companie. Compania Oamenilor Liberi. Sau, în traducere şi mai liberă: Mistreţii nu-i mai prinzi.

 

Sultana Bănulescu

Legatar pentru Ştefan Bănulescu (1926-1998)

New York, 18 decembrie 2020

(din seria de memorialistică şi polemici Sculptează, memorie)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s