Bloguri

„Tocmai am ascultat și interviul (audio) „O lungă spovedanie” la secțiunea „Media” din site și am fost impresionată și de calitatea de mare și dăruit povestitor.”

(Dana (Mara), comentariu la Liviu Antonesei, „Dorin Tudoran: „După 20 de ani – Ștefan Bănulescu,” 26 mai 2018)

„Un punct în plus pentru secțiunea „restituiri”, unde l-am descoperit pe Ștefan Bănulescu, de care nu auzisem până acum. Mi-a plăcut foarte mult Dropia (de fapt, cel mai mult dintre toate povestirile), o proză cu accente fantastice – „realism magic de Bărăgan”, […] se vehiculează pe Goodreads –, care pare să fi fost scrisă sub influența lui Juan Rulfo și a unicului său roman, Pedro Páramo. Bărbatul părăsit de nevastă care umblă călare pe sub pământ, femeia-himeră care e moartă demult, case pustii, o pasăre iluzorie și o atmosferă delicios de stranie, plus cadrul campestru, care mi-a amintit și de povestirile din Câmpia în flăcări. Nu știu dacă și celelalte proze ale lui Bănulescu sunt la fel, dar între timp mi-am cumpărat volumul Iarna bărbaților (cred că, în subconștient, vreau să prelungesc fascinația lumii lui Rulfo, chiar și printr-un autor-substitut).

„Unii ziceau că l-au mai auzit în câte-o noapte pe Fuierea, mergea cu calul pe sub pământul cărării și-și căuta mai departe nevasta. Eu nu l-am auzit, în fiecare seară aveam oasele frânte de lucru și adormeam repede. Macii, însă, i-am văzut. Cu macii e adevărat. Când s-a terminat seceta, după ce a plouat cât a plouat, am ieșit și eu la marginea satului înspre locul unde rămăsese casa părăsită a lui Fuierea. În curte, el avea un plop înalt, plin de pământ până sus, că-l bătea tot anul praful adus de crivăț. După secetă, zic, când nu mai era nici Fuierea, nici nevasta lui, am văzut cu toții la încheieturile crengilor de sus maci roșii, înfloriți. Se vedeau de departe, înalți ca niște tufe, printre crengile plopului. Iar plopul era uscat de sus până jos.” (Ștefan Bănulescu, Dropia)”

Eu chiar nu mă așteptam să găsesc la un autor român o asemenea atmosferă magic-realistă, am văzut că „Dropia” e inclusă în volumul pe care l-am cumpărat, sper să mai fie și alte proze cu o atmosferă asemănătoare.

 (Ema Cojocaru, „Revista Iocan,” Lecturile Emei, 24 august 2016)

„Am descoperit „Cartea Milionarului”, un roman superb al lui Ștefan Bănulescu, pentru că-l cumpărase cineva din familie care a crezut că este un manual despre cum să faci bani. Nu are nicio legătură cu asta, dar într-o oarecare măsură avea dreptate: orice carte te face mai bogat!”

„Ştefan Bănulescu – unul dintre scriitorii mei preferaţi – Cartea de la Metopolis – şi admirator – ca şi mine – al lui Balzac [… ] și îl uitasem pe Gogol.”

(Dragos C. Butuzea, comentariu la „Nabokoavnele din bibliotecă,” Chestii livrești, 27 august 2010)

„Iată de ce numele acestui prinţ al cunoaşterii surpate nu-l pot comemora la ziua lui de naştere. Mai potrivit ar fi fost s-o fac în ziua care marca săvârşirea lui din viaţă (25 mai) dar asta ar fi însemnat să plec o geană de umbră peste preocupările zilnice ale semenilor mei din ziua de astăzi. De aceea am amânat comemorarea datei morţii lui Ştefan Bănulescu, zograful lumii sudice, care, între viaţă şi catapeteasma vocabulelor a ales s-o isprăvească pe cea dintâi.”

(Daniel Onaca, „Cu gândul la o himeră,” Trufe de pe valea Nissanei și aguride de aiurea, 26 mai 2010) (link temporar nefuncțional)

„Un alt scriitor pe care l-aş traduce ar fi Ştefan Bănulescu, autorul meu preferat din literatura română, Tata mi l-a propus şi eu am prins pasiunea. Recitesc cu plăcere Elegii la sfâşit de secol, Mistreţii erau blânzi, […] Cartea Milionarului şi Iarna bărbaţilor (proză), ah!, titluri foarte psihanalizabile, care mai de care.”

(Letiția Câmpan, „Dracula, Ceaușescu, Nadia Comăneci și…,” Pandora’s, 19 martie 2010) (link temporar nefuncțional)

 „am de gând să recuperez câţiva scriitori români contemporani mai vechimai întâi stau cele trei romane clasice ale literaturii contemporane – romanele anilor ’70:
– cartea milionarului de ştefan bănulescu – s-o recitesc (a treia oară)”

 (Dragoș C. Butuzea, „Meniu de criză – cărți românești,” Chestii livrești, 6 octombrie 2009)

„În rest îmi amintesc că scria despre cel de-al doilea război mondial, moldoveni, foamete, grâu, femei, și mai ales bărbați, oameni crezuți morți care erau de fapt în viață, trenuri, gări, ploaie, cam atât. Tot ce mi-a rămas sunt paginile acelea. […]

„Nici astăzi n-am ieșit din casă. Mi-a fost frică. Mi-e frică din ce în ce mai mult. Până acum câtva timp crezusem că teama n-ar avea alt motiv decât golul care se cască din când în când în viața unui om. Dar mi-am dat seama curând că nu e numai asta. Acum câteva ore încercasem să cred că frica se va depărta. Mă cuprinsese pe neștiute o stare euforică, mi-am zis. M-am pregătit repede să ies în oraș, am îmbrăcat hainele de om tânăr – de fapt mai sunt tânăr, dar hainele astea lucrate de câțiva ani le pun rar și numai în așteptarea unui eveniment de seamă.” [Ştefan Bănulescu, Iarna bărbaților, „Masa cu oglinzi – II. Memorial de amiază”]

(Pikchiu, „Ura! s-a dus iarna,” ANTISOCIAL, 23 martie 2008) (link temporar nefuncțional)

„O lume în afara timpului, cu geografia și istoria ei, ambele combinații de realitate și fantezie. Undeva între fluviu și mare se întinde câmpia Dicomesiei […] A trecut al doilea Război Mondial, dar nici vorbă de comunism. Istoria Bizanțului e cea mai apropiată, cea care încă influențează viața de zi cu zi. […] Fiecare are povestea lui – legende, mituri, folclor, scrise sau colportate oral, corectate și refăcute, interpretate și răs-interpretate, compuse și descompuse pâna la vertij. Există un narator în centru – Milionarul, dar el lasă destul de des pe alții să povestească. Stufos, cu ramificații și reveniri, cu rezumate și cu proiecții în viitor, o încrengatură complicată, dar din care se pot detașa multe povestiri separate absolut fabuloase.

E o carte pe care îti vine s-o rupi în bucățele, s-o recitești pe fiecare în parte, să-ți desenezi o schemă și să încerci să repui fragmentele la loc, unul câte unul. Asta în timp ce admiri fiecare fragment, te lași dus de fiecare poveste etc. Să te plimbi cu drezina Milionarului (care locuiește în vârful unui deal, într-o casă din marmură roșie), când sus, de unde se vede până departe în câmpia dicomesiană, când jos, în Metopolis, să studiezi pe îndelete bijuteriile cu care o împodobește Fibula pe Iapa-Roșie ca s-o poată trimite pe gheață la întrecerile de călărie în timpul cărora fetele, dacă au noroc, sunt răpite și-și pot începe viața. […] Filip-Teologul-Umilitul e răpit și ascuns, din sat în sat, disputat și pentru averea lui dar și pentru onoarea de a-l fi găzduit în clipa morții sale. Geniul ieșit miraculos din rândul țăranilor analfabeți se dizolvă la loc, se pierde și nu mai e de găsit.”

(Lucia T., „Feeria bizantină și țăranii dicomesieni,” Terorism de cititoare: cărți și tutun, 17 martie 2008) 

„O poveste din Cartea Milionarului. O femeie păcătuiește vreo 20 de ani cam așa: în fiecare primăvară fuge în lume cu câte un bărbat. Doua-trei luni. Se întoarce prin iunie, potolită și mulțumită, își vede de treburi tot restul anului. Are cam 10-15 copii în acești 20 de ani. Într-o primăvară nu mai pleacă nicăieri. Spre toamnă urcă în clopotniță (e paracliser) cu provizii (câteva pâini și o găleată cu apă), trage scările după ea, baricadează ușa. Adoarme sus, pe platformă. În fiecare zi se trezește ca să manânce pâine și să bea apă – “își astâmpără foamea rămânând lungită în somnul ei lat și continuu”. Doarme mai departe. Câteva zile în șir. Nimeni nu mai trage clopotele, nici un botez, nici o nuntă și nici o înmormântare nu mai sunt anunțate cum se cuvine în oraș (Metopolis). […]

“Un mister ca acela al femeii-paracliser? Acela e timpul oprit. Așa ceva nu mai poate face clipa și ființa să fie zburătoare, poate opri în loc și ceea ce este în jur, poate încurca ziua cu noaptea, clipa cu anii, poate stagna chiar păsările în zbor, făcând mierlele și vrăbiile să se amestece cu bufnițele.”

Nu, încă n-am terminat Cartea Milionarului. Din fericire mai am. Tot din fericire, e prima dată când citesc ceva din Ștefan Bănulescu.

(Lucia T., „Femeia paracliser,” Terorism de cititoare: cărți și tutun, 12 martie 2008) 

„Aștept să vorbești de milionarul ferchezuit, de târgul de fete, de croitor, de erudit… Cred că dacă era scrisă în engleză, [Cartea Milionarului] lua Nobel, fără exagerare.”

(Dragoș C., comentariu la „Femeia paracliser,” Terorism de cititoare: carti si tutun, 12 martie 2008) 

„Dragoș C.: ma bucur că ai citit Cartea Milionarului. E super. Și eu cred că ar merita orice premiu prestigios.”

(Lizuca, comentariu la „Femeia paracliser,” Terorism de cititoare: cărți și tutun, 12 martie 2008) 

„@ Dragoș C. – și dacă lua Nobel citeau milioane și ziceau că e plictisitor 🙂 mai bine așa.”

(Lucia T., comentariu la „Femeia paracliser,” Terorism de cititoare: cărți și tutun, 12 martie 2008) 

„Drumul cu trenul a fost, de data asta, ca o noapte în peşteră. Cele opt ore dintre Bucureşti şi Timişoara ne-au umplut de frig şi întuneric. Robert nici măcar n-a putut dormi, ci a citit toată noaptea Ştefan Bănulescu, Cartea de la Metopolis. N-am întrebat ce şi cum, dar am impresia că-i o lume inventată care l-a ţinut cu mintea departe de frigul din picioare. (Am citit un pasaj şi eu, înainte să-mi cedeze pleoapele). Eu îmi trăsesem scurta peste cap, iar pe picioare, sacoul. Între timp, îmi mai adăugase şi el un pulover albastru, gros, peste scurtă. Toamnă descurajantă după vara care ne-a lichiefiat rezistenţa.”

(Sora de Război, ”Back to Timișoara,” Africa de garsonieră, 15 septembrie 2007) (link temporar nefuncțional)