Monthly Archives: mai 2018

Nota. Textul de mai jos a apărut iniţial in România literară, an XXXV, nr. 8/2002 din 27 februarie-5 martie 2002, p. 13; republicat 2005, Opere vol. II, p. 875. Neputând face trimitere prin hyperlink la arhiva electronică a revistei România literară, unde articolul nu se mai regăseşte, reproducem textul scrisorii după ediţia de Opere. 

[Caransebeş, 30 septembrie 1968] – ştampila de pe plic

Elena,

S-a schimbat mersul trenurilor; Caransebeş, gara acceleratelor, permiţându-mi astfel să scriu mai mult decât textul unei cărţi poştale ilustrate. Abia peste două ore soseşte trenul pentru Bucureşti, dacă aş fi romancier român aş scrie aici capitolul din final al unui roman neînceput încă şi l-aş da publicităţii în revista Luceafărul cu scopul de a intimida apropiata conferinţă pe ţară a scriitorilor, precum şi pe criticii literari, stârnind disensiuni între ei şi în sânul Universităţii din Bucureşti, zdruncinată şi aşa prin legea cumulului.

Introducerea fiind făcută, mă gândesc cu groază că sosesc târziu în Bucureşti, romane nu scriu, criticii nu mă interesează ca universitari şi iată, Doamne, dezvolt genul epistolar pe care secolul căruţelor îl cultivase între doi saci cu grăunţe ai cailor de poştă. Acum pot intra în subiect. Sunt la restaurantul gării, la o masă de culoare corai, la masa alăturată (beige) o doamnă tânără şi foarte comună care bea suc (galben-soleil), pe când partenerul său, fumător, consumă ţigări şi o băutură neagră diable. Nu resping de plano posibilitatea dânşilor de a-mi propune o conversaţie şi fericirea mea de a o primi: în stânga mea, oarecum din profil, o doamnă între doua vârste, cu ochi basedowieni (scriu termenul à la graphie russe), are coc şi dinţi laţi. În faţa mea, o ţărancă tânară, cred că timidă în societate, care priveşte stângaci farfuria din faţa ei ce conţine o chiflă şi două chiftele. În centrul sălii, o populaţie în picioare care consumă, în jurul unei mese bleu-ciel, o pluralitate de pahare cu formule diverse de băuturi de stat, pe când un ceferist foarte şifonat în vestimente le explică cauza schimbării trenurilor (înţeleg că e vorba de o schimbare pentru a nu se mai şti de către vecinii prieteni cam cum stăm cu problema mişcării pe linii).

Lângă doamna cu ochi basedowieni, iată, apare un tomnatic care-i explică dorinţa sa de a-şi pune dinţi la Bucureşti, fiind imposibil la Timişoara, foarte aglomerată din pricină că se dă întâietate unor neveste de oameni sus-puşi. Perechea din dreapta (suc + diable) a ajuns la momentul „şi eu la fel”, „ce coincidenţă”, „îmi pare rău că nu ne-am cunoscut până acum”, „da, o cunoşti pe Marietta?”, „e o fată bună, dar se vorbesc multe” etc. Lângă ţărancă a apărut unul în jerseu şi pălărie maron, vorbesc amândoi în monosilabe şi după o vreme de studiu la masa cu suc + diable au cerut şi ei suc, neştiind probabil ce e băutura neagră pe care, altfel, ar fi cerut-o daca ştiau cum se cheamă, pentru că sunt cu ochii pe paharul sumbru al celui de lângă cea de la masa beige.

Ajung la sfârşitul acestei coli şi mai am aproape două ore până la sosirea trenului. Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am scris cuvinte care s-o supere pe Elena prin simplul fapt că prin cuvinte mă simt dificultuos.

Pe curând,

Ştefan