Din „Scrisoare de sâmbătă”
Ziua de sâmbătă e un oraş-carusel,
Rostogolit cu viteza luminii pe caldarâmul zgomotos.
Băncile cu oameni stau în interiorul circumferinţei.
În rostogolire pe calupurile late şi groase de piatră,
Caruselul scânteiază,
Şi te zăresc pe fiecare bancă, la fiecare fereastră,
În orice casă,
Cu oricine, cu toţi, cu nimeni.
Eu rămân întruna stingher şi singur.
Nu mă întâlnesc în rotire cu nimeni,
Nici cu cei pe care tu îi părăseşti în urmă.
Ştefan Bănulescu
text integral în Opere (2005), vol. II, p. 870-871
pentru istoria literară a acestor poeme, vezi „Scrisoare de luni”