Category Archives: Pavelescu, Aurelian

Am ezitat să vă răspund, plin de emoţie şi încântare amintindu-mi de fabulosul dumneavoastră părinte. Amintirea este atât de departe şi atât de vie, încât ezit şi acum. Ştefan Bănulescu rămâne pentru mine un personaj miraculos, neverosimil, rătăcit în lume din propriile sale poveşti, epopei ale vieţii amestecate cu moartea, de o sfâşietoare durere amestecată cu fericirea. Unic, incomparabil, nerepetabil. Din linia lui Borges sau Rulfo, cu nimic mai prejos, autor al unei mitologii si genealogii fără asemanare a etosului românesc, abisal.

Am redeschis Iarna bărbaţilor şi doresc să vă aduc în dar, drept preţuire, o frază de început, la care m-am oprit fascinat, uluit, dintr-un şir nesfârşit: „Cat a stat acolo ascunsă in stuf [Vica], tot să fi fost vreun an, putrezise şi rochia pe ea, umbla înfăşurată pe mijloc si pe piept cu frunze de papură, ca paparudele, şi se hrănea prinzand peştele de sub apă cu botul, ca vidrele…”.

Când l-am întâlnit, m-a învăluit cu un farmec pe care nu l-am mai întâlnit. Era el însuşi un personaj din propriile cărţi, deşi în varstă, un prinţ al inocenţelor, călca cu grijă de-asupra apelor, ştia tot, simţea tot, cu modestie verticală în miezul zilei. L-am iubit, îl iubesc şi acum, îi simt şi acum farmecul uimitor, dintr-o lume tainică, de necuprins în lumea noastră.

P.S. Ştefan Bănulescu este recunoscut unanim de către specialişti ca unul dintre cei mai mari scriitori romani. A fost unul dintre rarii, care ar fi meritat fără dubiu Nobelul, ca şi Nichita. Ar trebui să fie predat în şcoli si licee, împotriva vicisitudinilor timpurilor pe care le trăim.

Aurelian Pavelescu

Ilustrând această scrisoare, reproducem un detaliu fotografic Şt. Bănulescu:

Ştefan Bănulescu, Mogoşoaia, 1979 (Foto: Stavros Deligiorgis)