Bio

1926, septembrie 8: În satul dunărean Făcăeni, s-a născut Ştefan Bănulescu, al optulea fiu dintre cei unsprezece ai plugarilor Ion Bănulescu (n. Făcăeni, jud. Ialomita, 1890, fiul lui Vasile Durak, n. 1849 si al Mariei n. Dinulescu, 1853) şi Elena Bănulescu (n. Constantina Diamandescu, 1891, comuna Ionesti, raionul Gaesti, jud. Arges, fiica invatatorului Stefan Diamandescu si a Anei, precum si sora preotului Toma Diamandescu). O evocare directă a primilor ani, a ambianţei de familie, a universului uman şi a locurilor natale, în ciclul memorialistic „Elegii la sfârşit de secol” (în prozele „Locuri misterioase”, „Slepul”, „Troienele”, „Moara lui Fuierea”, „Tabăra”, din capitolul „Călăreţul de argint”).

1938 – 1945: Urmează şi absolvă Liceul teoretic Stirbey-Vodă din Călăraşi, secţia filologică română-latină.

1948 – 1952: Urmează Facultatea de Filologie din Bucureşti, având ca profesori pe George Călinescu, Tudor Vianu, Al. Rosetti, Iorgu Iordan, Alexandru Graur.

1952, martie: Debutul publicistic al lui Ştefan Bănulescu cu un eseu despre nuvelistica lui Gogol. în revista „Viaţa Românească”,

1952, iunie: Este exmatriculat din Facultate inainte de a-si sustine licenta. „Am fost incorporat. Maine plec spre unitate. Ramaneti cu bine si doresc tuturor succes la examenul de stat. Cu bine, Ştefan”, ii scrie, in 9 iunie, din Fetesti, lui Grigore Brancus.

iunie 10: Pleaca spre Orasul Stalin (Brasov) unde este incorporat in detasamentele de munca fortata (D.G.S.M.) pana la inceputul anului 1954. In mini-romanul inedit Marile cariere, capitolul „Ultima somatie a capitanului de infanterie,” intalnim o descriere a iminentei deportari in lagar. De aici, trimite scrisori fratilor si colegilor sai, in care frapeaza tonul optimist adoptat, ca si intuitia pe care o are despre nebanuitele sale resurse interioare. Uneori, insa, cade prada deznadejdii: „Stii, ma gandeam ca mi-am ratat viata… ca voi iesi de-aici de-abia la 29 de ani… desprins de profesia pentru care ma pregatisem, cu relatiile de viata odata stabilite, distruse, in sfarsit un om uitat care trebuie sa reinceapa ca un copil.”

septembrie: In Iasul literar, an IV, nr. 3, ii apare schita „Un poet de altadata (Viata si opera). Apoi intrerupe orice activitate publicistica timp de doi ani.

1953: Face, in mod special si intr-o maniera riscanta, efortul de a veni la Bucuresti pentru a vedea spectacolul cu piesa Padurea de Ostrovski, montata la Teatrul National in regia lui Liviu Ciulei, cu Lucia Sturdza-Bulandra si Emil Botta in rolurile principale – vezi capitolul „Padurea nefericitilor” din volumul de memorialistica Elegii la sfarsit de secol (postum, Bucuresti: Editura Allfa, 1991)

1954, inceputul anului: Eliberat din lagarul de munca, primind calificarea de normator.

1954–1962: Intensă activitate publicistică. Colaborează la revistele Contemporanul, Gazeta Literară, Tribuna, Steaua cu o serie de eseuri, dominante fiind cele cu caracter literar-cultural (în unele dintre ele inserează câteva dintre „Cantecele de Câmpie”).

Semnează eseuri despre locurile de origine ale scriitorilor clasici Eminescu, Caragiale, Creangă, Rebreanu; dintre acestea, include în volumul „Scrisori din Provincia de Sud-Est” (1976): „Realitatea în căutarea ficţiunii” (Rebreanu) şi „Haimanalele – Ploieşti-Mizil-Bucureşti” (Caragiale).

1954 – 1959: Redactor la revista Gazeta Literară, de sub direcţia prozatorului Zaharia Stancu.

1963 – 1964: Începe publicarea nuvelelor sale în periodice (Gazeta Literară şi Luceafărul); apar, în ordinea tipăririi, „Mistretii erau blânzi”, „Dropia”, „Gaudeamus”, „Masa cu oglinzi”, „Satul de lut”, „Vară şi Viscol”.

1965: Debut editorial cu o carte de literatură, la vârsta de 39 de ani: apare la Editura pentru Literatură volumul de nuvele „Iarna bărbatilor” (Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor). Volumul a apărut integral (sau parţial în antologii), în limbile germană, franceză, engleză, spaniolă, rusă, sârbă, polonă, cehă, maghiară.

1966: Bursier la Universitatea din Urbino. Primeşte premiul Uniunii Scriitorilor.

1967: Apare, la Editura pentru Literatură, ediţia a II-a a volumului „Iarna bărbaţilor”.

1968: Apare, la Editura pentru Literatură, volumul de poeme „Cântece de câmpie” – tipărite anterior, în periodice, între anii 1956 – 1964.

1968 – 1971: Redactor-sef la revista literară „Luceafărul”.

1971-1972: Bursier la Universitatea din Iowa City, International Writing Program.

1973 – 1975: Publică în revistele „Romania Literară” şi „Familia” seria de eseuri „Scrisori din Provincia de Sud-Est”.

1976: Apare, la Editura Albatros, volumul de eseuri „Scrisori din Provincia de Sud-Est” (Premiul Uniunii Scriitorilor).

1977: Apare, la Editura Eminescu, romanul „Cartea de la Metopolis”, întâiul volum din ciclul „Cartea Milionarului”, proiectată în patru părţi (Premiul pentru roman al Uniunii Scriitorilor).

1978: Primeşte premiul pentru roman al Uniunii Scriitorilor.

1979: La Editura Eminescu se tipăreşte ediţia a IV-a, definitivă, a volumului de nuvele „Iarna bărbaţilor”, cu un „Cuvânt înainte al autorului” şi o „Addenda”, cuprinzând poemele „Cântece de câmpie” (pentru a sublinia universul unitar al cântecelor cu cel din nuvele).

1980: În revista germană „Literatur im Technischen Zeitalter” din Berlinul de Vest, sunt publicate capitole ample din romanul „Cartea de la Metopolis”.

1983: Bursa de studii prin concurs la Akademie der Kunste (Berlinul de Vest), în cadrul programului D.A.A.D. (Deutcher Akademischer Austauschdienst).

1984: In Literariches Colloquium-Editionen apare ,în limba germană, volumul de proză „Verspatetes Echo”.

1988 – 1989: Începe publicarea în revista „Viaţa Românească” a primelor fragmente din romanul „Cartea Dicomesiei” (volumul al II-lea din ciclul „Cartea Milionarului”), precum şi din ciclul memorialistic „Elegii la sfârşit de secol” (pagini din capitolele „Călăreţul de Argint” şi „Povestiri din Muzeul Scrisorilor”).

1990 – 1993: Deţine funcţia de vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.

1991: Editura Minerva tipăreşte nuvelele autorului în colecţia „Biblioteca pentru toţi”.

1994: Apare, la Editura Nemira, volumul „Scrisori din Provincia de Sud-Est” sau „O bătălie cu povestiri”, incluzând piese noi faţă de prima ediţie din 1976.

1995: Suhrkamp Verlag, din Frankfurt am Main, tipăreşte volumul de nuvele şi povestiri ale autorului, sub titlul” Ein Schneesturm aus anderer Zeit”, traducerea în limba germană de Veronika Riedel, postfaţă de Ernesth Wichner.

1996: Apare, în limba franceză, la Editura Jacqueline Chambon-Nimes, corpus-ul de nuvele din volumul „Iarna bărbaţilor” (având în final povestirea „Un viscol de altă dată”), sub titlul „Quand les sangliers etaient doux” – traducere şi prefaţă de Georgeta Horodinca.

1996: Editura Albatros, în colaborare cu Editura Universal-Dalsi, tipăreşte romanul „Cartea de la Metopolis” (editia a III-a, definitivă), cu un scurt „Cuvant al autorului” şi cu tabel cronologic, cuprinzând date selective bio-bibliografice.

1997: Editura ALLFA tipăreşte sub titlul „Un regat imaginar” întâia ediţie de „Nuvele şi Povestiri”, care înglobează aproape toate piesele de acest gen ale autorului, apărute până acum în diferite volume sau numai publicate în reviste literare. Volumul cuprinde ciclurile: 1. „Iarna bărbaţilor”; 2. „Banchetul de la Castelul Alb”; 3. „Un alt Colonel Chabert”, iar în Addenda, poemele „Cântece de câmpie”, „documentele lirice” ale teritoriului imaginar pe care se desfăşoară şi circulă personajele nuvelelor.

1997: Autorului i se decernează PREMIUL NAŢIONAL PENTRU LITERATURĂ

1998, mai 25: Ştefan Bănulescu se stinge din viaţă în Bucureşti, la Spitalul Th. Burghele, Soseaua Panduri nr. 20, ora 21:30. Ultima convorbire telefonica o are cu fiica sa, Sultana, studenta la Facultatea de Medicina in anul V si la Facultatea de Biologie in anul III, la ora 17:30. I-au fost alaturi, in cursul zilei, cea de care a fost nedespartit vreme de 30 de ani (1968-1998), sotia sa Mihaela Elena (1943-1999), si, in ultimele clipe, cu delicatete si discretie, criticul si istoricul literar Zigu Ornea (1930-2001), coleg si pacient la acelasi spital. Ştefan Bănulescu este inmormantat la Cimitirul Bellu pe Aleea Artistilor la data de 29 mai. Elogiul funerar este rostit de poetul Mircea Dinescu (n. 1950). Ulterior, in apartamentul din Str. Sf. Stefan, actualmente identificat prin placa memoriala, unde scriitorul a trait si a creat 27 de ani (1971-1998), inceteaza din viata la 16 februarie 1999 sotia sa Mihaela Elena Bănulescu (n. Guga, 1943, Timisoara; casatorita civil 3 aprilie 1971 in Bucuresti – erata la editia de Opere (2005), vol. I, p. XLIX: neexistand cununie religioasa, nasi nu au fost, asa cum eronat s-a indicat la aceast pagina, Christinel si Mircea Eliade, desi apropiati ai scriitorului; nasii alesi au fost Ana si Vasile Barbu, sora cea mai mare si cumnatul preot al scriitorului, dar cununia religioasa a fost amanata indefinit de moartea lui Vasile Barbu). La data de 22 noiembrie 2000, la aceeasi adresa din Str. Sf. Stefan, inceteaza din viata soacra scriitorului, farmacista Elena Guga (n. Lina Baicu, 1914, Plescoi, jud, Buzau). Datorita eforturilor neobosite ale acestor doua femei, apartamentul este achizitionat urmand sa fie transformat progresiv in muzeu. Impreuna cu mama scriitorului (n. Constantina Diamandescu, 1891, Ionesti, jud. Arges – d. Elena Bănulescu, 1951, Bucuresti), ele s-au dovedit a fi cele trei Elene ale lui Ştefan Bănulescu. Elena, am gasit in sertarul biroului meu tocul tau… (Ştefan Bănulescu, „Scrisoare din redactia revistei Luceafarul [1968],”Romania literara nr. 21/1999)