Scriitorul – Aprecieri

Ordonate alfabetic după prenumele autorului

ADRIANA BITTEL: „Pentru încheiere a fost ales Şte­fan Bănulescu, unul din cei mai valoroşi şi originali prozatori români, cu nu­vela „Dropia” care, la pes­te jumătate de secol de la prima apariţie nu are un rid, e cu adevărat o scriere perenă de ma­es­tru.” („Carte: Selecția Formula AS,” Formula AS, nr. 1237, 2016)

„Abia când se va alcătui o ediție completă a operelor sale (se pare că în posesia familiei există manuscrise inedite, între care volumul II din Cartea Milionarului, pagini de jurnal ș.a.) se va vedea întreaga mareție a scriitorului, după părerea și gustul meu de cititor împătimit – cel mai bun povestitor român al timpurilor noastre. Elegiile…, ultimul volum pregătit de Ștefan Bănulescu pentru tipar și apărut postum, conține scurte proze memorialistice dictate în anii „80, când scriitorul începuse să își piardă vederea, și stilizate, cu infinita sa grijă de „a nu ofensa limba română”, dupa 1991 când, în urma unei operații, a putut din nou citi.

Grupate in doua sectiuni – „Iernile secolului” si „Muzeul scrisorilor” – prozele aduc din trecut, cu superba arta literara, momente biografice dureroase, grotesti, absurde (toate semnificative pentru existenta cotidiana in diferitele etape ale totalitarismului dejist si ceausist), comenteaza la cald evenimente din viata politica internationala a deceniului 8 („abstrasul” artist era foarte atent la ce se intampla in tara si in lume), evoca persoane si destine (extraordinare sunt paginile in care povesteste despre slujba secreta facuta la Biserica Silvestru in memoria lui Mircea Eliade, la trei zile dupa moartea acestuia, precum si portretele lui Nicolae Velea, Emil Botta, Geo Bogza…) […]

Pana cand opera integrala, cu ineditele care sunt convinsa ca ne rezerva mari surprize, va fi editata – si se pare ca mai avem destul de asteptat – aparitia acestui volum revelator pentru cunoasterea omului deosebit si a scriitorului fabulos e un eveniment ce deschide lunga lui posteritate.” („Eveniment editorial: Stefan Banulescu,” Formula AS nr. 367, 1999)

ALEX. ȘTEFĂNESCU: „Cartea Milionarului este nu numai un roman, ci şi un joc de-a romanul. Toate trucurile „meseriei”, pe care scriitorii le păstrează de obicei secrete, sunt folosite aici în văzul lumii. Şi nu în cine ştie ce scop, ci pentru frumuseţea lor în sine, asemănătoare cu aceea a inutilizabilelor „maşinării romantice” care-i încântă pe poeţi.” (Capitol din: Alex. Ștefănescu, Istoria literaturii române contemporane (1941−2000), București, Ed. Mașina de Scris, 2005)

BOGDAN POPESCU: „El a lăsat deschis acest drum, ferindu-se, poate, să-l continue el însuşi prea departe, pentru a nu-i altera subtilităţile. Însă provocarea era fabuloasă: un spaţiu imaginar, mustind de multiple posibilităţi de a fi umplut la nesfârşit; personaje care se înalţă gigantic în mitosferă, după care se prăbuşesc în ţărână; un ritual subtil al narării şi puncte de vedere diferite ale naratorilor; gigantice acumulări de fapte care se terminau în derizoriu; o întreagă şi fascinantă spiritualitate care se cerea căutată, scormonită, care a devenit, iată, un spaţiu comun din care un scriitor înzestrat îşi poate trage sevele fără a se ruşina că nu este el primul venit acolo.” („Vesmintele celeilalte realitati,” Caiete critice nr. 1-2/2003)

CRISTIAN TEODORESCU: „Ma feresc de superlative in ceea ce il priveste fiindca era un iubitor de simplitate si prefera o vorba cu umor unui elogiu, oricat de sincer. Elogiile ii incurcau modestia reala, fiindca, spunea, sa le refuzi e un act de nedelicatete, dar daca le iei prea in serios, iti pot paraliza reactiile normale.” („Germinarea sperantei,” Romania literara nr. 22 din 10-16 iunie 1998, p. 12, in cadrul grupajului „Ștefan Bănulescu”)

DANIEL CRISTEA-ENACHE: „Literatura lui Stefan Banulescu se deschide cu o mare generozitate analizei si interpretarii critice, inchizandu-se insa, cu o „raceala” proportionala, in fata lecturii rapide, comode, superficiale. E ca un pamant gras si fertil, in care poti sapa la nesfarsit, fara teama ca vei da de apa.” („Banulescu I. Pe umerii lui Polider,” Adevarul literar si artistic, an VIII, nr. 444, 17 noiembrie 1998)

DORIN TUDORAN: „Astăzi, când fiica sa, Sultana, lansează un website dedicat operei tatălui, spre a marca două decenii de la dispariția lui Ștefan Bănulescu, mă simt onorat că m-a invitat să scriu câteva rânduri despre un autor care a dat literaturii române cel puțin una din capodoperele ei – Cartea Milionarului.” (“Făcăeni – Aracataca -Yoknapatawpha County – via Călărași,” Ştefan Bănulescu: Un scriitor pentru toţi, 21 mai 2018)

EUGEN SIMION: „Satul lui Banulescu este mai vechi decat acela al oierilor si pescarilor sadovenieni.” (Scriitori romani de azi, vol. I, ed. a II-a, 1978, p. 598-603)

EUGĖNE IONESCO: „Acest scriitor pe care-l apreciez si admir este unul dintre cei mai buni prozatori romani de azi. […] Daca Stefan Banulescu nu este inca cunoscut pe plan mondial, asta se datoreaza faptului ca scrie in romana, limba ce nu are o circulatie internationala.” (Paris, Academia Franceza, 10 octombrie 1980)

GEORGETA HORODINCĂ: ” „Definitivarile ma sperie,”spunea Milionarul.” (Stefan Banulescu si ipotezele scrisului, Bucuresti, Ed. Du Style, 2002, p. 251-257)

IOANA REVNIC: „Dacă ar fi să mă proiectez într-un personaj al prozatorului – din postura devotatului îndrăgostit de scrisul lui Ştefan Bănulescu – aş alege să fiu femeia care atât îl iubea pe omul ei (un scrib ce însemna morţile şi naşterile), încât noaptea îi clipea la tălpi cu genele, ca să-i facă somnul mai dulce.” (“Scrierile lui Ştefan Bănulescu, in cateva esantioane,” Romania literara nr. 23/2009)

MIRCEA ELIADE: „Admir nespus „Iarna bărbaţilor” (pe care eram gata s-o traduc în englezeşte daca aş fi fost mai îndrăzneţ – şi as fi avut mai mult timp la îndemână) şi, mai ales pentru că […] m-am “legat de el” cu tot sufletul, aşa cum la vârsta mea nu mi se prea întamplă […]” (Chicago, 21 aprilie 1971)

MIRCEA NEDELCIU: „In noaptea aia, ajuns la Bucuresti, am citit din nou Cartea de la Metopolis si m-am convins ca oricit s-ar stradui ei sa distruga sub acoperirea ca „industrializeaza”, exista lucruri construite de mult in mintea si subconstientul colectiv al oamenilor, pe care nimeni si nimic nu le poate distruge sub nici o acoperire. Asta stia Stefan Banulescu, si azi, acolo unde s-a dus, are probabil o noua confirmare a eternului fapt.” („Foileton: Cinci Calarasi,” Formula AS, nr. 335, 1998)

MONICA SPIRIDON: „Mutatis mutandis, Stefan Banulescu este, la fel ca Balzac, creator al unei singure lumi si, in acelasi timp, autor al unei singure Carti – romanul in santier perpetuu Cartea Milionarului.” (Stefan Banulescu- monografie, antologie comentata, receptare critica, Brasov, Ed. Aula, 2000, p. 8-9)

NICOLAE BALOTĂ: „Este in proza lui Stefan Banulescu o sfidare a nimicului.” (Universul prozei, Bucuresti, Editura Eminescu, 1976, p. 130-137)

PAUL CERNAT:  „Stefan Banulescu, cel mai riguros si mai artist dintre prozatorii romani postbelici.” („Stefan Banulescu – 91,” 8 septembrie 2017, Muzeul National al Literaturii Romane)

„20 de ani de cînd ne-a părăsit un mare prozator al „generației 60” și al literaturii române dintotdeauna: Ștefan Bănulescu, Invidiat (pe drept) de „bătrînul” Mircea Eliade, zgîrcit și exigent cu scrisul, a ridicat fantasmele „realist magice” ale Bărăganului natal la puterea rafinamentului și vechii înțelepciuni a Bizanțului, trecute prin ciurul și dîrmonul prozei clasice și moderne. Cartea de la Metopolis (parte a tetralogiei Cartea Milionarului) e o capodoperă – la fel ca mare parte a nuvelelor din Iarna bărbaților și destul povestiri enigmatice ale culegerii de Scrisori provinciale.
May the literary history be with you, Sir.” (Omagiu Facebook, 25 mai 2018)

PERPESSICIUS: „Stefan Banulescu si-a izvodit singur substanta nuvelelor sale, dupa cum singur si-a creat si instrumentele de expresie.” („Lecturi intermitente,” III, Gazeta literara an XIII, nr. 21, 26 mai 1966, p. 1,3)

PÉTER DEMENY: ”Mult timp, proza românească mi-a fost ferecată aproape cu desăvîrşire: am umblat prin ea ca într-un muzeu, spunînd: da, asta e proza româneas­că. Excepţii fuseseră numai Caragiale, Creangă, Ştefan Bănulescu şi puţini alţii – cei care au scăpat de ideologizare (deşi, sigur, Creangă era autorul cu o limbă românească autentică, de la izvor. Nimic nu dăunează mai mult literaturii române, şi oricărei literaturi, decît inepţiile care vor s-o ridice în slăvi).” (”Trei minoritari,” Observator cultural nr. 837 din 26 august 2016), citiți articolul integral aici

ŞERBAN TOMŞA:  “Recitesc Scrisorile provinciale ale lui Ştefan Bănulescu şi mă mir că nu mi-a sărit în ochi până acum uluitoarea inteligenţă artistică a marelui scriitor. Gândire vie, formulări scânteietoare, nuanţe care fac credibile surprinzătoarele adevăruri exprimate. Ar putea fi Bănulescu apropiat şi de Borges? E posibil ca textele sale să conţină, mascate, propriile interpretări?

* Ştefan Bănulescu despre condiţia scriitorului: „Filimon nu era nici prin naştere, nici prin destin sortit marilor onoruri publice şi marilor averi, cuvântul său scris a avut greutate numai în măsura în care cuvântul său scris a avut valoare. Prin Filimon, prestigiul public al scriitorului începe să vină direct din substanţa şi prestigiul scrisului şi se cerea respectat chiar în lipsa unor ranguri şi poziţii sociale moştenite sau dobândite prin mijloacele vremii. Această nouă condiţie a scriitorului, mult mai dramatică (dar şi mai aproape de adevărurile meseriei) care-şi ia singură toată răspunderea, fără posibilitatea de a se ocroti înapoia vreunui regim preferenţial de impunitate, aveau s-o încerce după aceea la modul masiv numeroşi scriitori.” (Ştefan Bănulescu, „Personajul Nicolae Filimon,” în Scrisori provinciale, Editura Albatros, Bucureşti, 1976

* Tot despre condiţia scriitorului român, Ştefan Bănulescu citând dintr-o scrisoare a lui Eminescu către Iosif Vulcan: „Mult stimate Domnule şi Amice, Mulţumesc pentru onorariul trimis – cel dintâi pentru lucrări literare pe care l-am primit vreodată în viaţă. În România domneşte demagogia şi în politică şi în literatură: precum omul onest rămâne necunoscut în viaţa publică, astfel talentul adevărat e înecat în buruiana rea a mediocrităţilor…” Bănulescu reproduce şi câteva rânduri dintr-un articol al lui Caragiale: „cât suntem noi, literaţii, de răniţi în amorul nostru propriu când vedem cum trecem de nesocotiţi în societatea românească şi cât de puţin ni se ia în seamă concursul ce-l dăm la dezvoltarea patriei şi naţiunii noastre… avem în sufletul nostru un sentiment ascuns de mâhnire văzând cum forţe intelectuale inferioare… se bucură de o covârşitoare importanţă socială, faţă cu noi şi munca noastră.” Apoi e citat Ion Ghica : (Nicolae Filimon) „câştiga puţin, prin munca şi talentul său; caracter independent, nu s-a căciulit niciodată la nimeni; ura şi dispreţuia lipsa de demnitate şi linguşirea; modest până a roşi când auzea laude pentru scrisul lui, n-a bănuit niciodată că e un scriitor de mare merit” (Ştefan Bănulescu, „Personajul Nicolae Filimon”)

(„Jurnal în firimituri. Despre prieteni, Ştefan Bănulescu și condiția scriitorului român,” Colivii pentru idei, 1 iunie 2018)

„Rămân la ideea că romanul Cartea Milionarului de Ştefan Bănulescu este una dintre cele mai mari cărţi care s-au scris vreodată. […] Împărtăşesc, de asemenea, ideea lui Eugen Ionesco şi Constantin Ţoiu că Bănulescu ar fi meritat un Nobel. Azi am revăzut [nuvela] Dropia, considerată o capodoperă şi intrată în manuale aproape imediat după publicare. […] Atuuri : scriitură impecabilă, atmosferă bine realizată şi mai ales ambiguitatea perfectă care face sarea şi piperul literaturii adevărate. […] Ştefan Bănulescu este un scriitor de mare valoare, un echivalent românesc al magicienilor sudamericani.” („Ambiguitatea literaturii,” Colivii pentru idei, 24 iunie 2012)

VALERIU CRISTEA: „Dropia e capodopera lui Stefan Banulescu.” (Domeniul criticii, Bucuresti, Ed. Cartea Romaneasca, 1976, p. 196-198)

VALI DOGARU: „Realismul magic va fi ilustrat exemplar în epoca de Stefan Banulescu în Cartea de la Metopolis, o alta opera valoroasa care reuseste sa se sustraga intentiilor deformatoare, distructive, ale doctrinei comuniste impuse literaturii.” (Stefan Banulescu: Utopia conversata sau traita a cotidianului,” Vatra nr. 5-6, mai-iunie 2005)

VASILE GOGEA: „Nu cred că mai avem în proza românească un alt autor cu o viziune literară atît de COSMICĂ, deși localizabilă (aparent). El nu proiectează specificul unui topos particular în universal, ci PRĂBUȘEȘTE COSMOSUL peste un loc transformat astfel în UMBILICUS MUNDI. Un prozator uriaș!” (Re: Dorin Tudoran, „Dupa 20 de ani, Ştefan Bănulescu,” Anamneze, 31 mai 2018)