Nota legatarului

Notă. Textul „Nota legatarului” a apărut iniţial în Viaţa Românească nr. 5/2008, p. 18-19, cu scopul de a introduce nuvela Condrat de Ştefan Bănulescu. Revista tipărită se află în PDF aici (navigaţi la p. 18-19). Citiţi mai jos articolul relevant.

Nota legatarului

Încredinţez redacţiei revistei Viaţa Românească şi în special d-lui Nicolae Prelipceanu, pentru a comemora un deceniu de la dispariţia fizică a lui Ştefan Bănulescu (25 mai 1998), un text inedit al Autorului.  Prozatorul, scrupulos de felul său, obişnuieşte să introducă aceste texte printr-un Cuvânt al Autorului, ceea ce face nulă si neavenită orice intervenţie din partea legatarului, oricare ar fi acesta.

Îmi îngădui să mă abat de la regulă în cazul nuvelei Condrat – urmarea nuvelei Mistreţii erau blânzi – doar fiindcă în acest caz scriitorul mă previne, ca legatar, că finalul manuscrisului s-ar afla altundeva, şi anume în posesia unui contemporan al său, dacă nu mă înşel nu altul decât colegul de bancă de la Liceul Ştirbey-Vodă din Călăraşi, promoţia 1946 (Ştefan Bănulescu absolvă în 1945 două clase într-un an, însă participă în 1986 la reuniunea de 40 ani a clasei cu care pornise la drum).

Mărturisesc că n-am încercat să întregesc manuscrisul.  Legatarului acesta i se pare de sine stătător, Autorului – abandonat, cititorului poate – neterminat.

Neterminat este un adjectiv care se acordă adesea cu proza lui Ştefan Bănulescu în presa română a ultimului deceniu, iar uitat este un adjectiv care, în aceeaşi presă, se acordă adesea cu persoana lui Ştefan Bănulescu.

Orice scriitor care se respectă reprezintă un anumit set de valori care variază în funcţie de cititor.  Pentru cititorii de toate vârstele Ştefan Bănulescu reprezintă Biblioteca Judeţeană Ialomiţa ”Ştefan Bănulescu”, iar pentru o altă categorie de cititori mai tineri – Colegiul Tehnic Călăraşi ”Ştefan Bănulescu” din strada Prelungirea Bucureşti (deşi pentru cititorii mai vechi clădirea s-a numit Liceul de Fete Sfântul Gheorghe).

Potrivit unor contemporani, Ştefan Bănulescu a trăit închis in sine şi a scris ermetic, potrivit altor contemporani – Iarna bărbaţilor poartă pe pagina de gardă dedicaţia Celor zece fraţi ai mei, iar Un viscol de altădată n-ar fi decât un abundent joc al confuziei prin care şase fraţi rătăciţi pe câmp si sub acelaşi acoperiş îşi transferă unul altuia identitatea – fie că ei s-ar fi numit vreodată Filip, Eugeniu, Constantin, Ştefan, Nicolae si Mihai, fie că s-au numit, altădată, altfel.  Pentru unii cititori, Gaudeamus este o nuvelă uitată, pentru alţi cititori Gaudeamus este un roman neterminat, iar pentru cei mai atenţi cititori Gaudeamus este o povestire din peninsula Crimeea cu final neaşteptat.

Printre cei mai atenţi si mai tineri cititori ai Autorului se numără şi legatarul.  Scopul Notei legatarului este să readucă în memoria publică preţuirea Autorului pentru literatura clasică rusă,  precum şi amănuntul rar, dar nicidecum uitat, că în momentele sale de fraternitate cu cititorul Autorul îşi mărturisea cultivata atracţie faţă de maniera narativă dostoievskiană a romanului, sau a lungii nuvele, Netocka Nezvanova – povestirea cu sfârşit deschis (exprimarea aparţine lui Ştefan Bănulescu).

Confesiunea îndelung cultivată în tăcere, şi nu dificultatea distanţei elevate, cernerea timpului, şi nu scurgerea timpului, vor face în cele din urmă diferenţa între un Ştefan Bănulescu neterminat si un Ştefan Bănulescu neaşteptat, între un Bănulescu anticipat şi un Bănulescu abrupt, între un Bănulescu închis si un Bănulescu deschis cititorului.

Potrivit unor contemporani, Bănulescu s-ar fi oprit din publicarea operelor sale fiindcă ar fi încetat din scris încă din vremea comunismului, iar potrivit altor contemporani, Bănulescu s-ar fi oprit din publicarea operelor sale fiindcă urmarea o perfecţiune iluzorie.  Nuvela Condrat, urmarea nuvelei Mistreţii erau blânzi, dovedeşte fara putinţă de tăgadă ca în vremea comunismului majoritatea textelor lui Bănulescu erau, din start, nepublicabile.  Cât despre perfecţiunea bănulesciana, iluzoriu ar fi să-i căutăm întruparea într-o pagina eluzivă de manuscris deţinută de un coleg sau altul.  Nuvela Condrat,  însoţită peste timp de Cuvântul Autorului, reflectă în schimb integritatea bănulesciană.

        Sultana Bănulescu